3985 de elevi expuşi riscurilor în caz de incendiu în unitățile de învățământ neavizate din Giurgiu.

Presa giurgiuveană ne anunță bucuroasă că 96,3 % dintre elevii județului vor începe şcoala în unități avizate sanitar iar 89% dintre ei în unități care sunt avizate şi în privința protecției la incendiu. Găsesc a fi absolut revoltător faptul că un număr de aproximativ 1340 de elevi vor studia în unități care nu corespund normelor de sănătate în vreme ce 3985 de elevi vor fi nevoiți să petreacă 4, 5 sau 7 ore pe zi în clădiri care nu respectă norme de protecție la incendiu. Vi se pare acceptabil ca aproape 4000 de copii să fie expuşi riscului? Vi se pare acceptabil ca, în România anului 2017, 1340 de copii să fie expuşi riscului de a se îmbolnavi în şcoli? Cine îşi asumă răspunderea în cazul în care un singur copil este prins într-un incendiu într-o unitate de învățămănt neavizată sau dacă un singur copil se îmbolnăveşte într-o unitate de învățământ fără aviz? Care sunt unitățile de învățământ în această situație? Părinții celor 3985 de elevi ştiu că urmează să-i trimită la şcolă în condițiile acestea, au fost informați asupra riscurilor la care îşi vor expune copiii?

Cu siguranță nici Inspectoratul Şcolar Județean, nici preşedintele Consiliului Județean, nici vreun primar nu pierd timp gândindu-se la aşa ceva…. ei prezentând, probabil, ca pe o realizare faptul ca ”X %” sunt în regula. Nu, stimabililor, NU este o realizare iar, câtă vreme şi un singur copil este expus, voi ar trebui sa vă mutați în birourile instituțiilor pe care le conduceți şi să nu ”puneți geană pe geană” până ce nu ați eliminat orice risc se poate elimina de către voi, in speta niciun copil, nu ”doar 1340”, să nu se poată îmbolnăvi într-o unitate fără aviz sanitar şi niciun copil, nu ”doar 3985”, să nu poată fi victima unui incendiu într-o unitate fără aviz pentru simplul motiv că nu există unități fără aviz, adică… v-ați făcut treaba.
Şi asta nu ar fi ”o realizare”, nu ar fi nimic ieşit din comun, ar fi DOAR o stare de normalitate, nimic mai mult.

Ciprian Danciu

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *