7 invenții inspirate de PSD

1. Puzzle cu… o singură piesă. Cu siguranță creat pentru membrii Guvernului României, acest puzzle poate avea succes deosebit și în multe alte zone ale țării. Posibil, totuși, ca Vasilicăi să-i ia cam trei luni până realizează ce tehnică să folosească spre rezolvare, asta după alte 3 luni în care va încerca să deschidă cutia.

Giurgiu

2. Sclipiciul pentru rahat. Aceste pilule sunt lăudate de producător pentru că sunt singurul produs existent în piață care-ți face rahatul să… sclipească. Inspirat de programul de guvernare al PSD, inventatorul s-a gândit că i-ar fi extrem de utilă românului satisfacția de a-și vedea rahatul sclipitor plutind în closet. Aurul de 24 de k pe care pastiluțele-l conțin costă doar 425 $. Astfel, orbit de strălucirea propriului rahat, românul nu va mai vedea rahatul făcut de PSD la guvernare. Dragnea s-a gândit chiar să ofere câte o capsulă fiecărui participant la mitingurile organizate de Pleșoianu, asta ca bonus pe lângă portocală.

Giurgiu

3. Apa… dietetică. Probabil având-o ca muză pe Olguța Vasilescu, inventatorul acestei minunății s-a gândit că dacă încă există oameni care o cred pe Olguța când le vorbește despre dublările de salarii, tot acei oameni vor cumpăra și această revoluționară apă… dietetică. Mai bună, mai dietetică, mai apă decât apa… doar datorită … programului de guvernare.

Giurgiu

4. Suportul de hârtie igienică pentru… cap. O vorbă din bătrâni spune ”gândești cu curul”. Cum este anatomic imposibil, chiar dacă prost, procesul de gândire al Vasilicăi Dăncilă tot în cap are loc astfel, pentru a se putea șterge de idei mai repede, invenția-i va fi foarte utilă neconflictualei făpturi.

Giurgiu

5. Suportul de pahar pentru… gât. Inspirat de fostul premier Tudose, inventatorul a gândit că numirea lui Tudose va face Palatul Victoria să devină raiul petrecăreților. Deși Olguța Vasilescu a rămas în Guvern, inventatorul nu a găsit finanțare la timp pentru a putea lansa produsul în România datorită timpului foarte scurt petrecut de Tudose în fruntea Guvernului însă, special pentru Bădălău, inventatorul promite că va adăuga și un suport pentru pepsi lângă cel pentru paharul de vin.

Giurgiu

6. Cornetul de înghețată… motorizat. Acest support din plastic pentru cornetul de înghețată are un motoraș care învârte … înghețata. Produsul nu a avut succes deoarece, deși elimină efortul de a întoarce cornetul pentru a linge înghețata pe toate părțile, presupune și alte eforturi ca Acela de a ridica mâna cu înghețata la gură și de a scoate limba afară. Deși PSD se străduie să țină românii cu limba scoasă… de foame, nu mulți ar avea forța necesară de a ține mâna în dreptul gurii suficient timp cât să termine o înghețată, hipoglicemia datorată înfometării sleindu-i de puteri.

Giurgiu

7. Frigiderul cu vizor. Inspirat de succesul măsurilor economice luate de PSD, inventatorul lansează produsul cu sloganul ”Se uită foamea la tine? Acum te poți uita și tu la ea!”.

Giurgiu

Ciprian Danciu
Acesta este un pamflet.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *