Burghezia giurgiuveană: ”ne pasă de popor dacă poporul mai are ceva de dat!”

Am intrat în posesia câtorva fotografii (recente),  care exprimă crunta realitate pe care PSD ne-o impune. Statul paralel există, confirmă aceste poze, doar că este vorba despre un alt stat paralel anume un stat în care burghezii, înnodați între ei de interese precum câinii maidanezi ”rămân îmbârligați” când ”îi apucă”, își trimit soțiile în excursii de lux cu scopuri medicinale, că și shopping-ul cică-i, mai nou, un fel de terapie.

Relațiile din statul paralel dintre George Cușa (șeful drumurilor Gecor -că nu mai sunt drumurile județului), Nicolae Bădălău ( Numărul 2 în PSD, zis și Senatorul ”Ficățel” sau „Bătălău”), Marian Mina ( actual președinte CJ Giurgiu, finul lui Bădălău), Florinel Nidelea (primar comuna Clejani) și Constantin Stoica Vapor (primar comuna Colibași) sunt bine cunoscute iar parte dintre ele vi le-am mai prezentat. În timp ce giurgiuvencele drămuiesc și ultimul leu la cumpărături în piața centrală, soția domnului Cușa, fiica și nora domnului Bădălău, soția domnului Mina și soțiile celor doi primari fac shopping la Viena. Dacă domnul Cușa este patron, despre restul spunem că-s, într-un fel sau altul, bugetari, ei sunt cei care conduc județul și cei care plâng de focul românului amărât. Și credeți dumneavoastră că-i interesează că energia electrică s-a scumpit cu 12,4 % de la începutul anului, că au crescut prețurile la carburanți cu 14%, că nu vă mai permiteți nici ouă de găină iar… din producție proprie riscați să vi le impoziteze Vosganian? Nu! Ei au bani, ei fac shopping la Viena în timp ce voi faceți cumpărături pe caiet, dacă mai riscă cineva să vândă așa.

Ei sunt cei care nu pot dormi de grija voastră, chipurile, cei care își îneacă suferința pentru poporul amărât în haine scumpe, limuzine care costă cât toate apartamentele cunoștințelor voastre la un loc, sticle de vin al căror preț înseamnă pentru voi coșul lunar de alimente, dacă nu mai mult și toate acestea ca bugetari cinstiți, așa-i? Ei sunt cei care urlă ca din gură de șarpe împotriva multinaționalelor, mințindu-vă că datorită lor vă merge rău, și se bat cu pumnii în piept de „români patrioți” însă, în mod paradoxal, nu ezită să îmbogățească alte țări! Ei sunt burghezii, dragilor, ei v-au tocat speranța și vă îmbată cu apă rece, și aia la supra-preț plătită de voi!

Statul paralel există și este statul lor, al celor care nu au grija ratelor, nu-s interesați de cursul euro, nu-i interesează cât costă mâncarea, hainele, curentul electric sau cât vor plătim în iarna asta la căldură. Ei au și au după ce au luat de la voi.

Pe ei, cei din statul paralel, îi preocupă soarta romanilor doar în măsura în care mai au ceva de luat de la ei.

Ciprian Danciu – burghez, moșier, multinațional, liberal, soroșist.

Facebook Comments
,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *