Consilier Județean arestat la domiciliu-Ce face PNL Giurgiu? UPDATE: Boerescu a demisionat!

Nici nu au trecut bine câteva zile de când aflam de la Realitatea TV că președintele CJ Giurgiu, Marian Mina-PSD, ar avea de trei luni de zile un dosar la DNA că azi aflu de o altă dandana în CJ Giurgiu. Consilierul Județean din partea PNL, Mihnea Boerescu, este plasat sub arest la domiciliu fiind acuzat de cămătărie în șase cazuri.
Partidul Național Liberal a și emis un punct de vedere anunțând că situația consilierului liberal va fi discutată joi, 18 Ianuarie, în ședința Biroului Politic Județean urmând a fi aplicate prevederile Statutului Partidului Național Liberal. În concret, acest anunț se traduce, fără putința unor alte interpretări, în următoarele două măsuri ce vor fi luate în data de 18 Ianuarie: retragerea sprijinului politic pentru consilierul județean Boerescu (adică nu va mai fi consilier județean) și suspendarea din funcțiile politice pe care le deține (nu deține nicio funcție în afară de calitatea de membru PNL, calitate care îi va fi retrasă). Deci, Partidul Național Liberal îl va înlocui pe consilierul județean Boerescu pe care-l va și exclude din PNL, în conformitate cu prevederile statutare și cele ale codului etic și de integritate ale PNL. 
Vă întrebați, desigur, ”De ce să mai aștepte până pe 18 Ianuarie? De ce să nu convoace o ședință de urgență și cu asta basta!”. Nu am primit confirmare însă logica mea dă un răspuns simplu: până pe data de 18 Ianuarie Mihnea Boerescu are la dispoziție 4 zile pentru a-și prezenta singur demisia din CJ Giurgiu și din Partidul Național Liberal, așa cum eu cred că ar fi normal să o facă pentru a scuti atât alegătorii de a se îndoi de cursul firesc al acțiunii cât și pentru a scuti PNL Giurgiu de o corvoadă administrativă. Dacă, însă, în aceste 4 zile consilierul alege să nu-și prezinte demisia, PNL Giurgiu îi va retrage ambele calități, cea de consilier județean și cea de membru PNL, în data de 18 Ianuarie. 
Vă întrebați, poate: „Bine… și dacă nu era arestat? Acum doar pentru că este arestat nu îl lasă PNL consilier, dacă nu era arestat rămânea?”. Nu! Răspunsul este „nu rămânea consilier județean chiar dacă nu ar fi fost arestat”. În conformitate cu prevederile codului etic și cu criteriile de integritate, Partidul Național Liberal avea obligația de a nu-i permite să ocupe funcții publice alese, precum cea de consilier județean, chiar și doar cercetat penal fiind, fără a fi arestat. I s-ar fi permis să ocupe în continuare o funcție politică în PNL(adică o funcție strict în partid) dacă ar fi avut și i s-ar fi permis să-și păstreze calitatea de membru PNL până la o eventuală condamnare fie și în primă instanță dar, repet, nu ar fi rămas consilier județean al PNL odată cu căpătarea oricăreia dintre următoarele calități, cercetat sau urmărit penal sau trimis în judecată.
În ceea ce-l privește pe Mihnea l-am cunoscut personal și i-am apreciat dârzenia în lupta politică, aș fi ipocrit să nu admit asta. Tot în privința lui au existat fel și fel de speculații nu de puține ori fiind lansate zvonuri despre posibile activități de cămătărie însă, în lipsa unui fundament real, fără o acuzație concretă… să fiu iertat, putea să se spună că-i criminal în serie cum, la fel de bine, puteau spune că ar merita canonizat, când i-ar ”veni vremea”.
Este normal ca cetățenii giurgiuveni să fie revoltați, este un sentiment care m-a cuprins și pe mine la auzirea acuzațiilor ce i se aduc, acuzații deosebit de grave mai ales coroborate cu măsura arestului preventiv. Toți cei care spun că este inacceptabil ca, în astfel de condiții, Partidul Național Liberal să permită unei astfel de persoane să ia decizii în numele cetățenilor și pentru cetățeni au dreptate și este, una peste alta, peste orice principiu al Partidului Național Liberal, principii parafate în scris, prin statut, să permită unui membru aflat în situația lui Mihnea Boerescu să ocupe o funcție publică.
Am convingerea că PNL Giurgiu va lua măsurile necesare. De ce am această convingere? Pentru ca vorbim despre PNL și nu despre PSD iar PNL va arăta că nu permite așa ceva chiar dacă vorbim despre un consilier județean şi nu despre un președinte de Consiliu Județean, un senator sau un deputat, situații în care PSD, chiar și la Giurgiu, nu se grăbește să se gândească la cetățeni și la cine și în ce condiții decide în numele lor.

UPDATE: Consilierul județean Mihnea Boerescu și-a prezentat demisia atât din funcția de consilier cât și din calitatea de membru al Partidului Național Liberal

Ciprian Danciu.

Please follow and like us:
Facebook Comments
One comment on “Consilier Județean arestat la domiciliu-Ce face PNL Giurgiu? UPDATE: Boerescu a demisionat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enjoy this blog? Please spread the word :)