Dan Motreanu: La Sibiu, România a fost în primul rând al Europei.

Ieri, 09 mai, la Sibiu, România a trăit momente de o importanță istorică la Summitul PPE de la Sibiu.
Importanța Summitului a fost dată nu doar de ziua aleasă pentru desfășurare, de simbolistica orașului ales, Sibiul fiind nu doar orașul natal al Președintelui României, Klaus Iohannis, dar și unul dintre orașele cele mai dezvoltate ale României și un etalon în materie de bune practici ale administrație liberale, orașul care în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, era desemnat Capitala Culturală a Europei, ci și de oaspeții de seamă pe care Președintele României împreună cu Partidul Național Liberal au avut plăcerea de a-i avea alături cu ocazia Zilei Europei.

Participarea Șefilor de stat și de guverne, liderilor partidelor din Partidul Popular European (PPE), președinților Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker și Antonio Tajani, dar și a Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, Prim-ministrului Bulgariei, Boiko Borissov, Președintelui Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, Cancelarului Austriei, Sebastian Kurz, Prim-ministrului Letoniei Krišjānis Karins, Prim-ministrul Croației Andrej Plenkovic și Prim-ministrul Irlandei Leo Varadkar a arătat fără echivoc faptul că Partidul Național Liberal este astăzi singurul partid din România care beneficiază de respectul partenerilor europeni.

Summitul popularilor europeni a fost găzduit de Președintele PPE, Joseph Daul, eveniment au participând și Președintele Grupului PPE din Parlamentul European și candidatul PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, Președintele PNL, Ludovic Orban și Secretarul General al PPE, Antonio Lopez-Isturiz.

România se află în aceste clipe la răscruce de drumuri, rezultatul alegerilor din 26 mai am convingerea că nu va afecta doar următorul ciclu de 5 ani al Parlamentului European ci va afecta în mod critic soarta României pe următorul veac. Nu cred că exagerez cu nimic spunând că peste mai puțin de trei săptămâni românii vor avea de ales între alb sau negru, între o cale europeană sau îndepărtarea României de tot ceea ce înseamnă beneficii aduse de UE, valori europene, sprijin european.

Partidul Național Liberal a arătat că are capacitatea de a aduce Europa în România și de a aborda cu partenerii noștri europeni de la egal la egal orice temă. PNL a arătat de asemenea că este singurul partid politic din România care are reala capacitate de a influența politici europene, de a fi tratat ca partener egal în orice negociere, de a aduce în România respectul și încrederea europenilor. Summitul a reafirmat faptul că Partidul Naţional Liberal este angajat, alături de partenerii din Partidul Popular European, să ducă mai departe misiunea de a construi o Europă democratică, o Europă dezvoltată, o Europă care să ofere fiecărui cetățean european șansa de a avea o viață decentă.

Declarație de presă a președintelui PNL Giurgiu, candidat din partea PNL la alegerile europarlamentare, Dan Ștefan Motreanu.

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *