De câți morți are PSD nevoie pentru a se considera redresat electoral?

Numărul de noi cazuri COVID-19 confirmate a rămas la cote alarmante.
Mărturiile oamenilor care au pierdut membri ai familiilor lor sunt din ce în ce mai dese, la fel sunt și mărturiile personalului medical din prima linie sau ale pacienților care acum suferă sau care cu greu s-au vindecat.
Pe fondul creșterii numărului de noi cazuri confirmate zilnic, una după cealaltă țările europene impun restricții din ce în ce mai dure cetățenilor români care vor să le treacă granița semnalele ducând clar către concluzia că există rsicul deja ridicat ca întreaga Europă să ne izoleze. Mai nou, cetățenii români sunt depistați ca purtători asimptomatici, de exemplu, la intrarea în Grecia, in drumul spre petrecerea unor zile de concediu. Se va merge, probabil, de la restricții la interdicții pe măsură ce România prezintă creșteri alarmante în numărul cazurilor de COVID-19. Și cine îi poate condamna? Politicienilor europeni le pasă de sănătatea conationalilor lor și sunt mai preocupați de a proteja siguranța, sănătatea și viața decât de orice altceva.
La polul opus politicienilor europeni îi avem politicienii români comasați în organizațiile toxice, chiar criminale, PSD și ALDE, politicieni dispuși să ignore orice reguli pe care specialiștii le stabilesc, unii dintre specialiști chiar de PSD apărați și lăudați, cum ar fi Raed Arafat.
Iresponsabilitatea criminală de care PSD dă dovadă este în egală măsură înfiorătoare și revoltătoare!
Din postura unui lider politic, din postura unui partid politic, să declari că țara este transformată în „lagăr medical”, să te opui cu insistență dementă oricăror măsuri pe care Guvernul trebuie să le ia pentru a proteja viața și sănătatea românilor, să faci tot ceea ce îți stă în putință pentru a convinge oamenii să nu respecte regulile, să nu se protejeze și să desconsidere pericolul pe care virusul îl prezintă pentru viețile lor echivalează, din punctul meu de vedere cu o încercare de a genera un genocid.
Am spus-o în repetate rânduri și suțin în continuare că PSD își dorește ca virusul să omoare cât mai mulți români pentru ca apoi să poată arăta cu degetul spre Guvernul liberal în speranța unei revigorări electorale a acestui puroi al politicii românești, puroi denumit azi Partidul Social Democrat, puroi care ascunde în el, vedem zilnic asta la liderii lor, la parlamentarii lor, esența mizeriei și degradării umane.
Așa stând lucrurile, întreb: „Domnule Ciolacu, de câți morți ar avea PSD nevoie pentru a se putea considera redresat electoral? V-ați făcut și un asemenea calcul sau considerați că ‘fără număr’ este o abordare mai eficientă?”
Ciprian Danciu
Facebook: Ciprian Danciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *