Domnule Barbu, măcar nu-i mai enervați! – Dezinsecție aeriană II

ALERTĂ! Să nu ziceți că nu v-am avertizat, începe a doua etapă a campaniei de dezinsecție aerienă în Giurgiu.
Am citit azi în presa locală că în intervalul 2-4 August Primăria Municipiului Giurgiu va demara a doua etapă a dezinsecției aeriene.
Era absolut necesară, ar spune cetățeanul, dat fiind faptul că prima campanie a fost orice numai dezinsecție nu a fost. Dacă vă amintiți, după acea primă etapă țânțarii au scăpat de ”atacul aviației inamice” nu doar teferi şi nevătămați ci şi multiplicați şi vitaminizați făcând un calvar vara giurgiuvenilor, mai cu seamă serile şi nopțile. Acuzată că ba nu a folosit substanță activă suficientă, ba nu a folosit substanța potrivită Primăria Giurgiu a ripostat, justificarea primarului Barbu fiind una absolut halucinantă acesta spunându-le giurgiuvenilor că a fost folosită chiar mai multă substanță activă decât dictau specificațiile tehnice dar… țânțarii s-au ascuns în subsolurile blocurilor care nu au plase la gurile de aerisire. Concluziile sunt simple şi unicele care pot explica fenomenul. Giurgiu se poate mândri cu cei mai deştepți şi unicii alfabetizați țânțari din lume. Atât de anunțata în presă primă etapă a dezinsecției a fost dejucată de marii strategi ai trupelor de țânțari. Îmi şi imaginez un țânțar citind liniştit presa:”Hm… la SJ este nevoie de sânge! Țânțar cercetaş 1, fuga la SJ să vezi cine donează ca să nu pierdem timpul cu ei! Giurgiuvenii şi aşa sunt leşinați de foame, dacă mai nimerim şi pe vreunul care a donat sânge… ne îmbolnăvim. Buuun… mâine plouă… a crescut ROBOR… aşa… azi are meci Astra… ăia-s băuți pe acolo…. Care vreți să faceți chef azi, la stadion este de stat, ați înțeles?!?!?! Aşa… Bădălău iar bea vin cu pepsi… bla, bla, bla… a crescut euro… Ce-i asta?!?!?! Dezinsecție aeriană?!?! ALARMĂĂĂĂĂ!!!! Barbu ne atacă aerian! Fiecare țânțar să identifice subsoluri fără plasă! Nu ieşiți din adăposturi până la noi ordine! Ne vom răzbuna, Barbule!”.
Acum, desigur, aceleaşi manevre tactice vor fi aplicate de către marii strategi ai țânțărimii. Cu siguranță vă imaginați că, dacă după primul atac au ieşit atât de nervoşi, mulți şi puternici, acum trebuie să ne aşteptăm la un adevărat asalt cu precizie militară. Mai mult, dată fiind prima explicație a lui Barbu, acum nu pot decât să presupun că bombardierul rusesc care se plimba ieri la limita spațiului aerian al României avea intenția de a se îndrepta către Giurgiu pentru a veni în sprijinul țânțarilor cu un atac fulgerător asupra primăriei, atât de dați dracului este în stare să ne spună primarul că sunt țânțarii giurgiuveni.
Domnule Barbu, vă rog frumos! Domnule, dacă tot nu-i omorâți, măcar nu-i mai enervați că ne nenorocesc pe toți!
Aşa că, stimați giurgiuveni, eu vă sfătuiesc să adăpostiți fiecare câte un roi de țânțari în casă. Poate aşa vor fi mai delicați cu dumneavoastră simțindu-se datori pentru ospitalitatea de care au beneficiat. Altfel vă imaginați ce nervoşi au să iasă ăştia după ce au fost nevoiți să stea prin subsoluri a doua oară vara asta?

Ciprian Danciu

Please follow and like us:
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enjoy this blog? Please spread the word :)