Conflictul dintre Bădălău şi Dragnea nu mai este ceva nou. Este deschis, dur, şi se vede treaba deja tranşat clar în defavoarea celui care este condamnatul pentru furt, Bădălău-Ficățel.
Noutatea apare însă în faptul că Bădălău a reuşit nu doar să distrugă PSD Giurgiu, izolându-l clar de centru, ci şi să producă o victimă colaterală din alt partid, Toma Petcu.
În pofida declarației lui Toma Petcu în care acesta invocă motive personale, surse de încredere din PSD mi-au declarat că județul Giurgiu în ochii lui Dragnea este complet dispărut din lista bunelor sale intenții. Chiar şi propriul instinct mi-a adus convingerea că județul Giurgiu per ansamblu va avea grav de suferit după urma prostiei lui Bădălău de a-l ataca pe Dragnea. Astfel, Toma Petcu a fost ținta unui „nu din Giurgiu” răstit de Dragnea la masa negocierilor. Nu vă imaginați că dacă a schimbat vinul cu pepsi băut în Bolintin pe tequila băută în însoritul Mexic, orgoliosul incult Bădălău a mai avut loc măcar sub masa la care s-au purtat negocierile pentru noul guvern. Nici preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, nu a fost invitat măcar să măture sala în care s-a negociat.
Dragnea a scuipat între ochi, în cel mai golănesc mod, PSD Giurgiu, una dintre cele mai puternice filiale ale PSD, şi odată cu ei pe orice giurgiuvean care ar fi putut accede la o funcție în noul cabinet. Toma Petcu acum se şterge trist pe ochi.
Însă problemele giurgiuvenilor transcend orgoliile semianalfabete ale liderilor PSD Giurgiu. Toate proiectele Consiliului Județean sunt în pericol. Marian Mina, acest impotent administrativ, nu este în stare să atraga un euro din fonduri europene şi şi-a mângâiat impotența doar cu autografe pentru fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Îi reamintim că la Ministerul Dezvoltării a rămas Paul Stănescu, la fel de prost ca Bădălău, doar că, spre deosebire de Bădălău, el este mâna dreaptă a lui Dragnea. Parlamentarii giurgiuveni chiar dacă nu prea au idei, măcar puteam spera că vor împrumuta. Şi ei ca şi vremelnicul Mina se bazau pe un Bădălău puternic care acum de la Dragnea primeşte sprijin doar pentru a-şi dezvolta vocația de scriitor analfabet, o ciudățenie…
Nicio idee a parlamentarilor giurgiuveni, transformați din stăpâni de sclavi în sclavii orgoliului lui Bădălău, nu va avea susținerea marelui stăpân, Dragnea. Toma Petcu, deşi un ministru slab, era un ministru peste media idioților perindați pe la ministere în ultimul an şi avea meritul de a fi giurgiuvean, de a putea ajuta giurgiuvenii, chiar dacă măcar prin a le oferi locuri de munca prin regiile statului. Bădălau a ucis până şi speranța aceasta iar unii nu au apucat nici măcar să ia primul salariu.
Hai că făcuşi treabă Ficățel!
Ciprian Danciu