Ludovic Orban-chemare la luptă; PNL-susține Klaus Iohannis

Astăzi a fost întrunit Consiliul Național al Partidului Național Liberal.
Pe ordinea de zi au fost prezentarea raportului de activitate al Biroului Executiv al PNL, adoptarea modelului de plan de acțiuni și a criteriilor de evaluare a filialelor locale, rezoluția privind strategia PNL de deschidere către societate și situația politică. Pe ordinea de zi au fost introduse și două puncte suplimentare foarte importante și anume obținerea votului membrilor consiliului pentru oficializarea susținerii pe care Partidul Național Liberal se angajează să i-o ofere președintelui României, Klaus Iohannis, pentru obținerea celui de al doilea mandat și desemnarea persoanei pe care Partidul Național Liberal o va nominaliza și susține pentru a ocupa funcția de prim-ministru al României. Ambele decizii au fost luate prin vot secret. Dacă în privința primului punct lucrurile au fost clare iar susținerea lui Iohannis pentru al doilea mandat a fost votata de 793 de membri din 817 care și-au exprimat votul (24 voturi nule), în privința celui de al doilea punct lucrurile au fost nu doar clare dar și desfășurate în cel mai pur spirit democratic. Pentru poziția de prim-ministru al României a solicitat sprijinul și votul de încredere al colegilor, Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal. Și, ca o mică picanterie, treabă reală, într-o pauză, fără microfon, și-a anunțat intenția de a solicita același vot de încredere și Viorel Cataramă. Noroc cu Secretarul General al PNL care a anunțat el cum se cuvenea această intenție. Iar pentru ca PNL nu este condus de Liviu Dragnea ci de un adevărat lider, Ludovic Orban, desigur lui Cataramă i s-a permis să candideze chiar primind 113 dintre voturile membrilor. Ludovic Orban a fost desemnat, însă, ca fiind persoana pe care Partidul Național Liberal o va nominaliza și susține pentru ocuparea funcției de prim-ministru, Orban primind 683 dintre voturile participanților.
Ludovic Orban și-a început discursul spunând: „Începând de azi, Partidul Național Liberal are candidat la funcția de președinte al României în persoana lui Klaus Iohannis, actualul președinte al României”. Astfel, Partidul Național Liberal intră oficial pe făgașul deja cunoscut, echipa Iohannis-Orban pentru viitorul României, singura posibilitate prin care țara asta poate scăpa de năpasta ce a lovit-o, clica șobolanilor roșii.
Discursul lui Ludovic Orban a fost unul destul de lung și în totalitate interesant. Am să reiau mai jos părți din el pe care le consider foarte, foarte importante și pentru filiala județeană Giurgiu dar, mai ales, pentru o mică parte a liberalilor giurgiuveni care consider că trebuie să primească cele spuse de Orban atât ca pe un îndemn dar și, în aceeași măsură, ca pe un avertisment. Acea mică parte a liberalilor giurgiuveni care încă are impresia că nu au fost observați, o impresie absolut greșită, îi asigur, fie că i-am numit fie că nu i-am pomenit… deocamdată.
Din discursul lui Ludovic Orban.
Gata cu blaturile cu PSD, v-o spun din capul locului! Sunt un om blând, care iubește oamenii, care întotdeauna a preferat în acțiunea politică să convingă, nu mi-a plăcut să fiu ascultat de frică, dar nu voi mai accepta ca 75-85% din partid care munceşte să bată pasul pe loc din cauză că 25% din partid nu munceşte
”Nu mai vreau să se facă opoziție numai la nivel național sau unii lideri județeni să facă opoziție, dar numai cu mesaje legate de palierul național. Vreau să văd fiecare lider județean cum dă cu parul în președintele Consiliului Județean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toţi şefii de deconcentrate. Cine nu are puterea, să abandoneze de-acum, să-l lase pe altul mai puternic şi mai curajos!
” Cea mai bună modalitate ca obiectivul tău de carieră să fie realizat este să fii într-un partid puternic, care câștigă alegerile. Trebuie să pună toți osul la treabă, nu numai unii să ducă greul bătăliei, în timp ce alții stau binișor și se uită, așteptând eventual să-și rupă gâtul cei care se bat pentru partid
”Bătălia cu PSD se va câștiga cu infanteria, cu fiecare membru, cu oastea, iar oastea trebuie trezită şi ridicată la luptă. Gata cu blaturile cu PSD, v-o spun din capul locului!

Luați aminte, stimați liberali giurgiuveni… cei care vă simțiți cu… PSD-ul pe căciulă…

Ciprian Danciu

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *