Primar PSD loveste din nou! Acum în combaterea COVID-19.

Jean Jipa este unul dintre cele mai ridicole personaje politice ale județului Giurgiu. Cunoscut de presa națională dar mai cu seamă de giurgiuveni nu pentru realizările lui ca primar al comunei Ogrezeni ci pentru dosarele penale în care a fost sau este implicat, pentru episoadele de un ridicol absolut precum cel al bannerului pus pe clădirea primăriei comuneie sau cel al scrisorii prin care revenea asupra deciziei de a demisiona, Jean Jipa poate fi deja considerat un personaj emblematic, un politician cu adevărat reprezentativ pentru PSD Giurgiu, dacă ne raportăm la calitățile pe care aproape toți primarii PSD din județ le au: zero administrație eficientă, lipsa utilităților în comunele lor, lipsa investițiilor din fonduri europene, grad ridicat de agramatism și ieșiri care mai de care mai ridicole sau chiar periculoase.

Ultima ispravă a primarului PSD Jean Jipa este reprezentată de ceea ce eu cred că înseamnă comiterea infracțiunii prevăzute de Codul Penal la articolul 352: Zădărnicirea combaterii bolilor.
Cu o zi înaintea sărbătorii de Florii, primarul PSD al comunei Ogrezeni, Jean Jipa, a considerat util să ia comuna la picior și să împartă alimente prin comună. Departe de aspectul pomenii electorale, poate că aș fi considerat lăudabilă inițiativa în contextul în care primarul Jipa ține comuna în subdezvoltare de aproape 16 ani, deci sunt probabil mulți oameni nevoiași pe acolo, dacă primarul nu ar fi plecat cu alai după el, nu ar fi intrat în casele oamenilor și nu i-ar fi îmbrațișat pe aproape fiecare dintre beneficiari astfel comițând, cred eu, infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Jipa este posibil să fi plimbat virusul din casă în casă, din om în om, prin toată comuna.
Că a făcut-o cu inteția de a expune vârstnicii comunei riscului de contaminare, nu prea cred deoarece înțeleg că a vizitat chiar și rude ale senatorului Bădălău, șeful lui de la PSD (și de aici am dedus caracterul pur politic al acțiunii sale), dar niciunde în codul penal nu cred că există vreun articol care să exonereze făptuitorul pe motiv că este prost.
Aștept ca organele în drept să se autosesizeze în baza autodenunțului cu care echivalează fiecare dintre fotgrafiile postate pe Facebook chiar de acest personaj politic ridicol și chiar periculos pentru sănătatea publică, așa cum mai nou se arată.
Domnule Jipa, nu doar corupția ucide! Prostia și inconștiența sunt la fel de periculoase iar dumneata ne arăți că le folosești pe ambele precum John Wayne folosea pistoalele în western-uri.

Ciprian Danciu
Facebook: Ciprian Danciu

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *