Primul BPJ al PNL Giurgiu sub conducerea lui Dan Motreanu, noul presedinte PNL Giurgiu.

Ieri, 15 Feb. 2019, preşedintele PNL Giurgiu, domnul Dan Motreanu, a prezidat prima sa şedință a Biroului Politic Județean al PNL Giurgiu.
Şedința a avut loc la sediul central al PNL, în Modrogan, şi asta pentru că însuşi preşedintele PNL, domnul Ludovic Orban, a ținut să participe şi să adreseze câteva cuvinte liberalilor giurgiuveni.
După ce domnul Ludovic Orban a reiterat faptul că domnul Dan Motreanu, preşedinte al PNL Giurgiu, beneficiază de întreaga sa susținere în misiunea pe care şi-a asumat-o şi că domnul Marin Anton nu mai are nicio altă calitate în PNL Giurgiu, în afară de cea de membru, astfel punându-se în aplicare o decizie a Biroului Politic Național al PNL, o decizie politică pe care niciun membru nu o poate încălca, preşedintele PNL a discutat despre succesul înregistrat de Partidul Național Liberal prin impunerea amendamentului care duce spre majorarea alocațiilor pentru copii dar şi despre multe alte amendamente ale PNL care, din păcate, nu au trecut, amendamente ce ar fi reuşit să aducă seriozitate unei ”glume macabre”(metafora îmi aparține – o spun pentru că nu ”pun vorbe în gura cuiva”) pe care coaliția PSD-ALDE o numeşte buget pentru 2019. Au urmat şi informări referitoare la politicile şi pozițiile PNL stabilite ca linie politică, discuții din care, cred eu, liberalii giurgiuveni au extras ceea ce poate fi aplicat şi la Giurgiu.
Domnul preşedinte al PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a adus în discuție probleme de ordin organizatoric la nivel de PNL Giurgiu, arătând că deja şi-a intrat foarte bine în dificilul rol asumat.
Domnul Motreanu a arătat că, foarte curând, va începe să facă o evaluare minuțioasă a fiecărei organizații locale a PNL Giurgiu dar şi a fiecărui OSV din municipiul Giurgiu. În acelaşi timp, domnul Dan Motreanu va analiza şi structurile speciale ale PNL Giurgiu, OFL, TNL şi OPV3, toate aceste analize fiindu-i necesare spre a identifica nevoia de completare a organizațiilor deja existente sau pentru a identifica necesarul de noi organizații.
PNL Giurgiu deschide o nouă filă din istoria sa. Privesc cu speranță şi încredere spre posibilitatea ca Giurgiu şi giurgiuvenii să poată beneficia de exemplele de #administrațieLiberală pe care multe localități şi județe le oferă locuitorilor acelor zone.
Dacă mai era nevoie de prezentare de ordin politic, despre domnul preşedinte al PNL Giurgiu, Dan Motreanu, pe foarte, foarte scurt, este de menționat, pe lângă funcțiile de consiler județean sau de parlamentar, că este un hunedorean membru PNL din 1990, fost preşedinte TNL în perioada 2002-2006. De învățat, prin prisma exemplului politic, pentru mulți liberali giurgiuveni este că la 5 decembrie 2006, Dan Motreanu a obținut în Biroul Politic al PNL funcția de ministru al Agriculturii, printr-un vot intern, contracandidat intern fiindu-i nimeni altcineva decât Ludovic Orban. Dan Motreanu este şi unul dintre liberalii care şi-au depus candidatura pentru a deveni europarlamenta din partea PNL. Azi, deci, liberalii giurgiuveni, mai vechi sau mai noi, au avut o întâlnire cu doi liberali grei, ”cu ştate vechi”, Ludovic Orban şi Dan Motreanu, cei doi tranşând unele nelămuriri ale giurgiuvenilor şi stabilind unele linii de acțiune pentru viitor.

Ciprian Danciu.

Please follow and like us:
Facebook Comments
2 comments on “Primul BPJ al PNL Giurgiu sub conducerea lui Dan Motreanu, noul presedinte PNL Giurgiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enjoy this blog? Please spread the word :)