Se pierde Bădălău cu Firea?

Că senatorul giurgiuvean Niculae Bădălău și-a cam pierdut firea în ultima vreme a devenit clar chiar și pentru cei mai puțin interesați de politica giurgiuveană. În aceste vremuri tulburi pentru PSD, atât la nivel național cât și la nivel județean, mulți își pun întrebarea dacă Bădălău, după ce și-a pierdut firea, urmează să se piardă și alături de Firea, Gabriela Firea, desigur.
De ce spun că și-a pierdut firea senatorul Bădălău? Bădălău se vede de ceva vreme încolțit de o bună parte a PSD Giurgiu, aș spune că exact de acea parte care contează în PSD Giurgiu. Este încolțit și acum decontează propria greșeală de a fi lăsat organizația județeană pe mâna finului său, Marian Mina, care a și reușit să o scindeze, să o fragmenteze și să pună oamenii în poziții ireconciliabile în mai puțin de un an și jumătate. Între Bădălău și primarul Barbu, de exemplu, nu a existat vreo mare prietenie însă trebuie admis că Bădălău a reușit să se pună de acord cu Barbu. Dacă ne amintim de exemplul alegerilor parlamentare când Barbu a declarat că nu va susține candidatura unei părți din parlamentari, făcând referire la Elena Dinu, iată că Barbu a mobilizat atunci electoratul PSD în număr chiar mai mare decât o făcuse pentru alegerile locale astfel Bădălău datorându-i o parte din scaunul de senator și primarului Barbu, printre alții. Spre deosebire de acele vremuri, dinaintea alegerilor, de la schimbarea suferită la conducerea PSD Giurgiu relațiile dintre Barbu și aripa Mina-Bădălău au devenit din ce în ce mai tensionate primarul Barbu suferind tot felul de șicane, mai mici sau mai mari, din partea lui Mina cu acordul lui Bădălău, ultimele exemple fiind suma de zero lei pe care, dacă am înțeles bine, o va primi Primăria Giurgiu la rectificarea bugetară sau chiar retragerea finanțării promise pentru un eveniment cultural organizat de Primăria Municipiului Giurgiu. Bădălău și-a pierdut într-atât de tare firea încât, ca și cum nu îi era suficientă relația tensionată cu cu primarul municipiului, a declarat că atât timp cât el, Bădălău, va avea un cuvânt de spus, primarul orașului Mihăilești nu va mai candida din partea PSD pentru primăria Mihăilești. Politic vorbind, este o eroare cruntă a lui Bădălău mediul urban al județului Giurgiu fiind constituit din trei orașe, Bolintin-Vale, Giurgiu și Mihăilești. Într-un județ mic, Bădălău a fluierat în două dintre cele trei ”biserici politice”. El a fluierat iar pe Mina l-a lăsat să o facă pe dascălul încercând să determine ”preoții parohi” să joace pe muzica și versurile ”dascălului mut”. Nu putem uita nici de atitudinea lui Bădălău față de un alt greu al partidului, Constantin Cărăpănceanu, primarul comunei Ghimpați sau de firea sa pierdută în relațiile cu doi deputați, Alexandru Andrei și Răzvan Cuc, pe care i-a ”faultat” pe unde i-a prins și asupra cărora eu presupun că a și permis lansarea unor atacuri sub limita decenței prin conturi false pe Facebook, o practică uzuală la PSD. Și cum să nu-și piardă firea Bădălău când, la doar o zi după ce el spunea ”că-i albă”, situația s-a dovedit a fi ”neagră” în privința prefectului Nina Crișu, cea ejectată de Vasilica Dăncilă? Sau când, se specula doar, el l-ar fi susținut pe domnul Țone pentru ocuparea celei mai înalte funcții de la IPJ Giurgiu și s-a trezit cu un alt domn în acel scaun?
A venit și CEx al PSD unde Dragnea, și el încolțit, a fost nevoit să facă oarece compromisuri. Dorind să-și securizeze controlul asupra PSD Giurgiu și constatând că i-a dat lui Marian Mina o pălărie cu mult prea mare pentru căpșorul lui, Bădălău își negociază revenirea în funcția de președinte interimar al PSD Giurgiu.
Dilema lui Dragnea.
Dragnea se confruntă acum cu o aripă a răzvrătiților în PSD la nivel național. După cum știți, Gabriela Firea este noul vârf de lance în lupta unor PSD-iști cu Dragnea și nu este zi în care să nu lanseze atacuri. Alături de ea se mai află, mai timid ce-i drept, și fostul premier Mihai Tudose iar Victor Ponta nu ratează nicio ocazie de a încerca să agite apele mai tare în sânul PSD sperând că valurile formate-l vor da jos  pe Dragnea. Ca și Dragnea, Bădălău se confruntă cu răzvrătiți. Dacă Dragnea ar susține aripa răzvrătiților împotriva lui Bădălău ar fi ca și cum ar legitimiza puciul împotriva sa la nivel central. Doar că, ce să vezi, Bădălău se află deja în postura ingrată de a fi legitimizat acțiunile lui Cuc, Barbu, Cărăpănceanu&Co și asta nu doar prin scrisoarea care l-a lăsat fără nicio funcție în PSD dar și prin alăturarea sa aripii puciștilor Tudose, Firea&Co. Astfel, Dragnea are de ales între a susține Cuc&Barbu, într-un proces care este oricum mai legitim decât ceea ce Bădălău vrea să-i facă Dragnea, sau a-l băga pentru a doua oară pe ”dracu’ în casă” or Dragnea s-a mai fript o dată cu Bădălău dându-i a doua funcție în PSD. Practic, poziționarea lui Dragnea este clar determinată de răspunsul la întrebarea: „Îl las pe Bădălău să ajute la detronarea mea sau îi susțin pe ceilalți pentru a avea garanția susținerii filialei PSD Giurgiu?” Voi ce credeți că face Dragnea?
O fi Giurgiu ca Brăila da’ nu-i Nicu cum e Firea.
Și nici cum este Tudose nu-i Bădălău, dar nu-mi mai ieșea rima. Despre potențialul electoral se poate spune că județele Giurgiu și Brăila sunt oarecum asemănătoare din punct de vedere strategic pentru PSD, 226.000 VS 297.000 de persoane pe listele de votare permanente. Cu alte cuvinte, împreună nu au potențialul județului Bacău, de exemplu, cu 600.000 iar Giurgiu este departe de Teleorman cu 323.000. Tudose nu are contestatari în Brăila, cel puțin nu la modul în care au Mina și Bădălău în Giurgiu. Tudose este, deci, pe o poziție de negociere mai puternică în raport cu Dragnea față de Bădălău care a obținut doar schimbarea în scris a conducerii PSD Giurgiu și asta în vreme ce Tudose poate fi unul dintre cei care-și va numi un ministru la anunțata remaniere. Gabriela Firea stă excelent din acest punct de vedere. Potențial electoral foarte mare, fără contestatari în filială, Firea este pe cea mai puternică poziție de negociere cu Dragnea. Bădălău? Județ mic și contestat de minim jumătate din filială, cu repetate călcări pe bec în fața lui Dragnea și cu iluzii de grandoare. Dacă Firea a reușit din prezentator TV să ajungă primar al Capitalei, Bădălău a reușit din hoț de grâu să ajungă senator dar el a reușit asta cu sprijinul oamenilor care acum îl contestă. Prin urmare, acum Bădălău pentru Dragnea este nu o amenințare reală ci doar o voce iritantă care agită oameni împotriva lui. O voce care ar dispărea ca relevanță în PSD doar dacă nu se mai aude din postura de președinte de filială județeană. O voce căreia Dragnea îi va băga pumnul în gură pentru că, dacă ne orientăm după informațiile din spațiul public, el nu se ferește să o amenințe direct, voalat, și indirect prin vocea lui Codrin Ștefănescu, pe Firea, cu mult mai bine poziționată decât musculița politică nervoasă și agitată de la Giurgiu.
Tudose va obține un ministru, Firea, fie va primi și asculta avertismentul trimis de Dragnea sub forma jumulirii funcțiilor în partid fie va continua pe aceeași linei și după primirea cartonașului galben, Firea își permite astfel de aroganțe. Bădălău? Bădălău a primit deja cartonașul galben, nu s-a potolit și știe că urmează cel roșu-trandafiriu, cartonaș ce-i va arunca, pe el și pe finul său, în anonimatul politic pe care îl merită.
Dacă până acum o auzisem la nivel de zvon, azi citeam în Opinia giurgiuveanului că Bădălău vrea să organizeze alegeri interne în PSD Giurgiu. O mișcare curajoasă, ați spune, doar că nu, nu este vorba despre curaj ci este doar un gest de disperare pentru că, din câte înțeleg, vrea să le organizeze pe data de 13 Septembrie, adică nu mâine ci poimâine (eu prinsesem informația că pe 14). Asta înseamnă că Bădălău, în doar o singură zi, ia toate măsurile prevăzute de statutul PSD, cum ar fi: -calcularea normei de reprezentare la Conferința Organizației Județene și aprobarea ei prin vot în Comitetul Executiv Județean. – înființarea comisiilor (multe, nu le enumăr dar toate cu câte 7-9 membri) și întrunirea lor pentru a-și desemna președinții. – depunerea candidaturilor și validarea lor de către una din comisii și multe altele. Practic, dacă este adevărat și Bădălău organizează alegerile peste mai puțin de două zile, fie este ”dumnezeul organizării pogorât pe meleaguri giurgiuvene”, puțin probabil, fie își asumă riscul invalidării alegerilor de către conducerea centrală pe cauză de motiv că PSD are și statut iar aripa contestatară nu va sta cu mâinile în sân. Varianta ca Bădălău să fi negociat validarea alegerilor este exclusă din multe motive, lucruri care arată că Bădălău nu mai are monedă de schimb în relația cu Dragnea. Din 226.000 de cetățeni cu drept de vot, Giurgiu, Mihăilești și Ghimpați însumează 70.000 adică nu mai puțin de 30% din județ (fără a lua în considerare influența lui Barbu, Cărăpănceanu și Mihai Dobre, discutăm doar ceea ce este 100% anti-Bădălău) Bădălău are pro în mod absolut sigur doar Bolintin-Vale(ca și în cazul celor trei, fără a mai calcula și zonele în care el mai are influență, puține și mici dar sunt). Practic, graba lui Bădălău este determinată de disperare nedorind să mai lase timp la dispoziția lui Cuc, de exemplu, timp în care, cine știe, poate le vin idei nesăbuite și social-democraților din Vale. Alegeri oricum trebuie să fie așa că mai bine să fie repede, în noaptea aceasta dacă s-ar putea, să nu cumva să mai piardă pe careva și să poată fi făcute pe genunchi, mai din pix (stilou-i mult pre elegant pentru el).
Bădălău nu doar că și-a pierdut firea însă singura lui soluție este să se piardă cu Firea deoarece viitorul lui politic a trecut de la statutul de ”incert” la cel de ”inexistent” odată ce a pășit pragul intrând în odaia răzvrătiților. Doar că Firea, Tudose și alții au plase de siguranță, au ceva centuri care-i leagă de PSD având, deocamdată, sprijinul greilor din filialele lor, spre deosebire de Bădălău care atârnă doar de firea Gabrielei Firea.

Ciprian Danciu

Giurgiu, Badalau, Gabriela Firea, PSD

 

Please follow and like us:
Facebook Comments
,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enjoy this blog? Please spread the word :)