Tudorel Toader reușește, nu pentru prima dată, să mă surprindă. Este cert faptul că nu are comportamentul tipic al pesedistului slujitor de Dragnea cum, de altfel, este cert că nu este nici un vehement, vocal și necondiționat apărător al unor ideii exprimate de „stradă”. Să fie Toader chiar imparțial? Să fie Toader un profesionist mai echilibrat decât îl vedem noi?
Tudorel Toader a mai primit un mandat din partea lui Dragnea. Asta îl face suspect de pesedism cronic care prezintă riscul de a evolua într-un handicap de grad IV al justiției din România.
Pe de o parte, îl avem pe Toader care, în mandatul său recent încheiat, a ignorat ordinul lui Dragnea de a o decapita pe Kovesi. De cealaltă parte îl avem pe Toader care, în noul său mandat, a asmuțit Inspecția Judiciară aspra lui Kovesi. Nu spun că nu ar exista și oarece motive pentru o analiză la rece, lipsită de influența emoțională exercitată de dorința de a scăpa de corupți și corupție. Nu spun că, în opinia mea, există vreo justificare pentru a o debarca pe Kovesi, dimpotrivă. Nu reușesc, însă, să mă lămuresc dacă Toader îl joacă pe 
Dragnea dându-i impresia că o atacă pe Kovesi și scuzându-se elegant la final că nu i-a reușit sau ne joacă pe noi cu o abordare graduală în intensitate pe principiul „data trecută nu am făcut nimic dar, uite, acum chiar este a doua oară și nu se mai poate”. Rămâne de văzut ce joc practică Toader, ne vom lămuri după ce Inspecția Judiciară îi va fi trimis concluziile. Mi-ar plăcea să cred că este echilibrat, că este un „infiltrat” în camarila lui Dragnea, că are scopul de a încetini, pe cât de mult posibil, asaltul asupra justiției pe care, în mod evident, PSD și-l dorea a fi un Blitzkrieg în care tancurile CCR împreună cu aviația ministerială și infanteria mecanizată parlamentară să se coordoneze pentru a ataca fulgerător teritoriile justiției. Mi-ar plăcea să cred asta însă am rezerve. Mari, foarte mari rezerve.
În altă ordine de idei, am urmărit dezbaterea publică, organizată de Ministerul Justiției, privind necesitatea introducerii unui prag valoric pentru abuzul în serviciu, dezbatere venită pe fondul mult cântatei decizii a Curții Constituționale. Marea majoritatea a opiniilor exprimate, toate argumentate absolut rațional și pe înțelesul tuturor, converg către două idei de bun simț. Prima este aceea că este nevoie de stabilirea unui prag valoric iar a doua este aceea că acel prag valoric trebuie să fie unul rezonabil, vehiculându-se sume care pornesc de la salariul minim pe economie până la un cuantum echivalent cu maxim 1.000 de euro, vorbim despre majoritatea opiniilor. Da, mi se pare de bun simț cu atât mai mult cu cât s-au solicitat și măsuri de tipul amenzilor penale pentru faptele care sunt sub acel prag și s-a insistat pe recuperarea prejudiciului. Pe tot parcursul dezbaterii, Toader mi-a lăsat impresia unui profesionist echilibrat și, mai important, un profesionist care nu achiesează ideii de „prag înalt”, așa cum Dragnea și-ar dori, ba chiar fiind apropiat de ideea de prag situat undeva lângă echivalentul a maxim 1.000 de euro, punând-o chiar la punct pe duduia Gabriela Baltag de la CSM, care ar vrea un prag înalt, de 200.000 lei, pohta lui Dragnea.
Toate acestea mă fac să întreb: „cine ești, Tudorel Toader?”
Ciprian Danciu
