Una după alta, canaliile ne sufocă

Pe Mălin Bot nu l-am putut, în calitate de consumator de presă, considera vreun… jurnalist. În fapt jurnalistul, așa cum eu, consumatorul, îl văd, este o specie foarte rară la noi. Nu am reușit să găsesc în articolele sale, fie ele până a fi concediat (pentru că a lătrat prea des și prea tare la gardul infractorului Dragnea) sau cele de acum ca… independent,  motivația necesară pentru a-l distribui. Nu am simțit că are ceva de spus în plus sau, dacă nu în plus, nu a adus niciodată acel ”uau!” pe care-l caut, or… de urlat la Dragnea că-i infractor… sunt sute de… bloggeri sau… ”jurnaliști” care o fac, unii mai ”din topor”, alții mai cu …stil. Nu-i de mirare într-o Românie în care unele dintre anchetele jurnalistice cu cel mai mare impact social au fost publicate în… Gazeta Sporturilor sau pe Tolo… asta spune multe despre starea jurnalismului. Deci nu, nu-l consider jurnalist, chiar dacă mă ”unge la inimă” să aud că se găsesc oameni, el fiind unul dintre ei, care-i amintesc cu fiecare ocazie lui Dragnea că locul lui este în haznaua societății și nicidecum în fruntea ei, acolo unde, din păcate, noi l-am pus. Ce vreau să spun cu asta? Nu vreau decât să fac clar din capul locului faptul că nu am vreo simpatie extraordinară față de… ”jurnalistul” Bot.
Acestea fiind, sper, clare, fotografia de mai jos m-a întristat profund. M-a făcut să realizez cam cum s-au așezat lucrurile în societatea românească, să văd unde am ajuns și să mă întreb, retoric, desigur, cum am putut noi permite să ajungem aici.

Poza aceasta însumează majoritatea bolilor de care noi suferim. Este radiografia pacientului ”Societate” în care se văd clar toate metastazele unui cancer care-l mănâncă rapid, care-i scade speranța de viață transformându-l într-o ”legumă”; inert, nepăsător, mut când vine vorba de a-și cere tratamentul, surd la propriul său strigăt de ajutor și orb când vine vorba de a vedea mizeria-n care s-a scufundat. Este ca o carte, o descriere detaliată a societății noastre. O tristă, scârboasă şi revoltătoare poveste despre iluzia libertății de exprimare, despre reperele morale ale societății noastre, despre reala valoare a cuvântului în fața puterii acumulate de canalii, despre cum noi am ajuns săraci şi ei au ajuns bogați, despre problemele justiției legate nu de abuzurile clamate de canalii ci de inechitatea pe care justiția ne-o vâră pe gât permițând unei canalii să lanseze cărți în libertate când prejudiciul nu este integral recuperat și asta nici măcar după executarea integrala a pedepsei primite. Este realitatea ”statului paralel”, acel stat in care canalii care au distrus România îşi permit să ne amuțească, să ne pună mâna la gură chiar şi la sensul propriu.
Poza aceasta este sinteza unei realități dureroase, o realitate în care oricine ai fi, orice ai face, oricât te-ai zbate ești sufocat de canaliile securiste și de mândrii lor continuatori într-ale subjugării unui popor și așa prea bătut de soartă. Este poza care ar trebui să stârnească revolta în fiecare om de bună credință din țara asta, este acel moment de răscruce în care, dacă nu trimiți canalia la locul ei vei fi sclavul canaliei. Este, pentru mine, acel moment care mă face să spun ” ori eu, ori ei!” și să realizez că, din păcate, doar furca poate-ndrepta ceva în țara asta deoarece atât graiul cât și penița și-au atins, fără rezultate, potențialul maxim în a mai schimba ceva iar canaliile s-au dovedit a fi imune.

Despre eliberarea canaliei Voiculescu am mai scris AICI

Cirpian Danciu

Please follow and like us:
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enjoy this blog? Please spread the word :)