Cu două zile în urmă, Preşedintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, declara în cadrul unui interviu acordat în mediul online: ”Adversarul PNL este PSD, orice demers inițiat împotriva PSD este susținut de noi. După 3 septemebrie vom trece la analiza fiecărui grup de consiliu județean, facem analiza combativității fiecărui grup. Am vorbit cu mulți oameni şi dacă există consilieri care nu respectă deciziile partidului sigur se vor situa in afara partidului.”
Există şi la Giurgiu cel puțin un consilier județean din partea Partidului Național Liberal care ar trebui să facă o analiză serioasă propriei sale activități de consilier raportat la partidul de opoziție pe care, doar teoretic până acum, îl reprezintă în CJ Giurgiu. Cum îl cheamă? Îmi cer scuze însă chiar am uitat… cam atât de des a avut luări de poziție din… opoziție. Domnul consilier județean din partea Partidului Național Liberal, care nu cred că din 2016 până azi a spus în sala de şedință mai mult de ”bună ziua”, nu ştiu să fi fost vreun mare combatant al PNL reprezentând vocea celor fără de care NU ajungea acolo. ”Nu cred că” este doar o formă de a spune pentru că din 2016 până acum am urmărit suficient de multe şedințe ale CJ Giurgiu astfel încât să fiu sigur că aşa este. Poate că numărul şedințelor pe care eu le-am urmărit depăşeste cu mult numărul şedințelor în care el a fost măcar atent la ce se petrecea acolo, căzut fiind în mrejele telefonului mobil. Om tânăr, în … putere, cum s-ar putea crede, te-ai fi aşteptat ca vreme de peste un an, de când a fost trimis acolo, să fie o voce acidă, puternică, neobosită, a opoziției şi să aducă în CJ viziunea liberalilor tineri şi glasul opoziției ”pur sânge liberal”. Ei bine (sau nu-i bine deloc) nu s-a ”prea” auzit nimic de la el, dar… nimic, şi sper eu, vreau să cred, că nu a fost decât o ”scăpare de lungă durată” pe care să ne arate că o putem pune pe seama lipsei de experiență şi nicidecum o formă de ”fraternizare cu inamicul” prin a încerca să intre în grațiile lui Mina. Eu aşa… vreau să cred.
”Laboratorul” Ludovic Orban începe analizele ”la… sânge” iar la Giurgiu o analiză este absolut necesară, atât la nivel de grup cât şi (sau… mai ales) la nivel punctual, individual, asupra activitații consilierilor liberali in CJ Giurgiu.
Ce ar putea recomanda ”medicul”? Poate găsirea, că despre regăsire nu se poate vorbi, vocii de opozant chiar cu riscul pierderii unor beneficii. ”Mina dă… maşina, PNL, în schimb, îți poate stinge… lumina.”, n-am găsit altă rimă.
Să fi fost domnul consilier una dintre erorile, uşor reparabile ce-i drept, comise de domnul Dumitru Beianu? Sper să ne arate că nu şi că domnul Beianu a avut dreptate promovând un tânăr, chiar dacă inactiv, să nu spun inutil, în poziția sa de consilier… până acum.
Hai, osul la muncă tinere! Mai cu viață, mai cu vlagă, mai cu… PNL. Cu ăia în galben joci tu, dacă ai uitat.
Ciprian Danciu