Un eveniment inedit, prin organizare și conținut, a avut loc ieri, la Ruse, la invitația președintelui Consiliului Municipal Ruse, Ivo Pazardhiev, a primarului Pencho Milkov, cu sprijinul directorului executiv al Asociației Euroregiunea Danubius, Lili Ganceva.Sala Europa a găzduit cu prilejul zilei de 9 Mai- Ziua Europei, prima întâlnire comună dintre consilierii locali din Ruse și cei din Giurgiu, în prezența celor doi primari ai municipiilor înfrățite, sub forma unei ședințe festive, care dincolo de aspectul ceremonial și de cooperare a cuprins și demersuri concrete.
Astfel, delegația de la Giurgiu a fost primită inițial la Primăria Ruse, acolo unde primarul Adrian Anghelescu a fost întâmpinat de omologul său Pencho Milkov și invitat la o scurtă întâlnire privată, timp în care președintele legislativului de la Ruse, Ivo Pazardhiev, a fost gazda delegației de consilieri de la Giurgiu.
Ședința a cuprins intervențiile mai multor consilieri care au punctat aspecte importante legate de cooperarea transfrontalieră și pașii ce se impun a fi urmați pentru un viitor mai bun al celor două comunități. Au luat cuvântul și cei doi reprezentanți ai Executivului din Ruse și Giurgiu.Primarul Adrian Anghelescu a mulțumit gazdelor, a îmbrățișat public ideea ședintelor comune și a propus organizarea trimestrială, în sistem rotativ, pentru o abordare eficientă și asumarea unui mod de lucru comun.
Conform Giurgiu-tribune.