Nu, românii nu sunt vinovați! Nu și de această dată!

De la ora 23.00 a zilei de 6 decembrie, oră la care au început să fie clare atât intrarea în Parlament a AUR cât și victoria PSD, și până acum am tot auzit mult prea multe voci acuzând românii, spunând că este vina românior pentru ”rușinea” de a avea AUR în Parlament, pentru drama de a vedea iar PSD victorios în alegeri, pentru năpasta unei guvernări bazate pe o majoritate fragilă constitută pe fundația puțin solidă a intereselor politice ale prea multor grupări, asta pentru a evita ca România să fie iar guvernată de PSD.
NU, nu este rușinea poporului român! Absenteismul nu este vina românilor iar consecințele rezultatelor alegerilor nu sunt în sarcina lor, nu și de data asta!

Este exclusiv rușinea clasei politice pe de-a întregul! O clasă politică incapabilă să convingă că merită 10 minute din timpul românilor. O clasă politică incapabilă măcar să mintă suficient de convingător încât să trezească măcar o umbră a curiozității care să-i facă pe români să-și spună ”mă, nu-i cred pe ăia de la PNL dar măcar sună mai convingători de data asta!” sau ”Știu că mă mint ăștia de la PSD dar dacă din zece promisiuni se țin de una, e mai bine” sau ”Nu știu de niciunele ăștia de la USR dar măcar nu se comportă la fel ca ăștia vechi.”
Este, mai de grabă, rușinea și vina PNL pntru că a demobilizat electoratul de dreapta acceptând traseismul când promisese contrariul! Și nu numai pentru asta!
Este, mai de grabă, rușinea și vina USR-PLUS pentru că a demobilizat electoratul de dreapta cu toate atacurile, de cele mai multe ori NEJUSTIFICATE, la adresa PNL, cu toate meschinăriile dictatoriale interne!Și nu numai pentru asta!
Este, mai de grabă, rușinea și vina PSD că nu reușește să se reformeze real pentru a deveni o opțiune viabilă de stânga. Și nu numai pentru asta!
Este chiar rușinea Președintelui României care poate, doar poate, ar fi trebuit să fie înainte de parlamentare al tuturor și care nu a reușit să-și transfere simpatia de care beneficia către zona politică a dreptei! Și nu numai!

Românii care au votat au trimis în Parlament ceea ce li s-a oferit!
Românii au dreptul să NU ALEAGĂ iar a nu alege este în sine o alegere! Argumentul răului cel mai mic deja devine unul imbecil și similar cumva cu situația în care victima este pusă să aleagă cine o violează pentru ca după aceea să i se spună „tu ai ales”! Românii au ales fără a alege la urne, au ales să nu mai fie părtași!
Am crezut multă vreme că este posibilă o reformare a clasei politice prin exercitarea dreptului la vot. Nu, nu este! Poate că dezastrul total și lipirea cioburilor rămase în urmă reprezintă singura soluție.
Am crezut multă vreme că sintagma „clasă politică” folosită peiorativ este cumva jignitoare prin faptul că pune semnul egal între un politician onest și bine intenționat și o canalie sub straie de politician. M-am înșelat, mirajul procentelor transformă aproape orice politician onest și bine intenționat în aliatul sau chiar promotorul canaliilor.

Așa că încetați să dați vina pe „români”!
Românii sunt ăia care-și plătesc taxele, care se duc la serviciu zi de zi pe salarii mizere, care-și cumpără, DACĂ AU NOROC, în rate un Logan, care se gândesc că mâine nu au suficienți bani pentru a acoperi două necesități în același timp deși muncesc pe brânci. Dar ei sunt chemați să voteze pentru a vedea cum neaveniți nepricepuți sunt numiți în fel și fel de funcții la stat pe salarii fabuloase plătite din banii lor din taxe.
Românii sunt ăia care încearcă să-si deschidă o mică afacere, riscându-și economiile de o viață sau ”amanetându-și” la bănci proprietăți deloc impresionante, și care eșuează falimentați fiind de controale cu zecile de mii, de șpăgarii puși de politicieni șefi la instituții cu atribuții de control pe diverse linii, de schimbările legislative de la o zi la alta despre care află doar când vine ANAF-ul în control. Dar tot acești români se uită la politicienii pe care sunt chemați sa îi voteze cum prosperă din AFACERI CU STATUL, pe banii lor din taxe!
Românii sunt ăia care muncesc cinstit și din greu prin Europa ca să poată trimite acasă, 500-600 de euro din care cei pe care i-au lăsat în țară să-și poată plăti facturile la utilități, facturi ale căror valori în lei marea majoritate a politicienilor pe care sunt chemați să îi voteze NU LE CUNOSC! Românii sunt ăia care încearcă să facă agricultură dar trebuie să cheme popa să facă o slujbă pentru ploaie deoarece de 30 de ani sisteme de irigații nu mai există. Dar sunt vizitați de miniștri, secretari de stat, sub-secretari de stat, politicieni cu funcții cu rang de secretari de stat mai în prag de alegeri, așa, ca să… li se ceară votul!
Românii sunt ăia care plătesc în neștire impozite și taxe pe autoturisme, vignete, accize și supraaccize la carburanți, prețuri la carburanți de nivel UE din salarii care în majoritatea țărilor UE nu sunt nici măcar echivalentul unor ajutoare sociale, toate cu nobilul scop declarat al construirii de autostrăzi, drumuri naționale și județene. Aceiași români care își rup gâtul sau mașinile din cauza gropilor în puținii km de autostrăzi sau în drumurile asfaltate de firmele de casă ale… politicienilor care îi cheamă să voteze!
Românii sunt aia care plătesc asigurări medicale obligatorii de li se usucă salariul dar stau la cozi pentru a obține rețete sau pentru un banal control, că ”iar nu merge cardul de sănătate”. Aceiași români care trebuie să-și facă analize la particular că nu merge tomograful la stat sau lista de așteptare-i lungă, care nu pot să-și facă niste banale analize la sânge că „sa terminat plafonul pe luna asta” și ăia care ies din spitale cu două afecțiuni în plus față de cele pe care le aveau la internare, spitale ale căror manageri sunt numiți de politicienii pe care li se cere lor, românilor, să îi voteze! Românii sunt pensionarii ăia care, după o viață de muncă, se întreabă dacă mâine or mai găsi 50 de bani pierduți pe sub canapea să-și ia o pâine!Aceiași de care îi apucă grija pe toți în prag de alegeri!

Nu ROMÂNII poartă vreo vină pentru „rușinea asta”!
Românii sunt sătui, scârbiți, lipsiți de speranță, asupriți de griji și nevoi, românii sunt poate în multe alte feluri dar sigur, foarte sigur nu sunt VINOVAȚI de ”rușinea” pe care o implică a avea un partid sau altul, un parlamentar sau altul în Parlament! NU și de această dată!

Ciprian Danciu
Facebook: Ciprian Danciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *