Efectele huliganismului senatorului ”Bătălău” sunt cu mult mai grave decât par. Se pare că Marin Anton, victima comportamentului de ocnaş al senatorului ”Ficățel”, în urma loviturii primite a plecat spre tărâmul celor mai puțin lucizi fără medicamente.
Văd o ”ştire” dată de veste de un blog de mâna a treia, un fel de țuică de pufoaică îndoită cu apă între băuturile fine ale celui mai bogat socialist din Giurgiu. Dacă interpretăm cele scrise în fițuica electronică, „pfoa, moa’, trosc, pleosc, fleoşc”, putem spune că Marin Anton şi-a tras dresul peste ochi şi s-a dus prin comunele giurgiuvene să-şi facă campanie electorală în stil piroman. Da, s-a dus şi a început sa ardă în câmp păpuşi voodoo ale lui Bătălău. Surprins în mirişte cu păpuşa în flăcări a azvârlit-o şi uite aşa a pornit un incendiu în urma căruia Marin Anton s-a ales cu 246 de dosare penale cu şină, noi toate, şi alte 80 de vedre de capete de acuzare stoarse de idei.
Primele sesizări la DNA, SRI, SPP, ANM, ARR şi alte acronime au fost făcute de către locuitorii comunei Arefu, din județul Argeş, deoarece se pare că Transfăgărăşanul a fost închis datorită fumului venit din Giurgiu. În acelaşi timp, Autoritatea Aeronautică din Ungaria cere şi ea urmărirea penală a lui Marin Anton pe acelaşi motiv, incendiul senzațional şi în exclusivitate pe surse oficial tâmpite care a generat blocaje in traficul aerian din Ungaria fiind avioane care au aşteptat şi câte 2 ore la semafor. Dintre efectele gestului lui Anton mai menționăm şi faptul că 6 bărci cu refugiați nemți care intenționau să intre ilegal în Giurgiu au eşuat pe Dunăre în zona Belina şi un camion plin cu pepsi s-a răsturnat lovindu-se de fumul gros. Astfel, ”N. Bătălău” a ramas fără pepsi la vin fapt ce a determinat un puseu de furie care a generat scrijeliturile din fițuica electronică prin care ni se arată ce om rău este Marin Anton, cunoscut de amici ca ”Piromanul chel”.
Ciprian Danciu
Acesta este un pamflet, chiar dacă nu sunt sigur ca Anton nu are o păpuşă voodoo cu Bădălău aşa cum cred că Bădălău are câteva zeci cu Anton de când acesta a început să arate giurgiuvenilor ce afaceri face PSD cu banii lor.