PNL Giurgiu-fiecare giurgiuvean merită să aibă gospodăria racordată la rețeaua de gaze naturale

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a anunţat recent demararea un program-pilot finanţat din fonduri europene pentru extinderea reţelei de gaz, de care ar urma să beneficieze sute de localități din România.

“Vrem să extindem reţelele de gaz din România, să conectăm satul românesc la gazul românesc. În Marea Neagră avem o comoară, o comoară care mai devreme sau mai târziu va trebui extrasă. Vrem să folosim aceste gaze naturale din Marea Neagră.
În termen cât mai scurt, vorbim de câteva luni, vom semna aceste contracte de extindere a reţelelor de gaz”, a precizat Ion Ștefan.

În prezent, statisticile arată că doar unul din zece potenţiali consumatori din satele izolate îşi permite costurile de racordare la reţeaua de gaze, costuri ce ajung la câteva mii de euro.

„PNL și-a asumat, încă de anul trecut, prin campania ”PNL aduce gazul românesc în casele românilor”, modificarea a două legi importante: Legea energiei electrice și a gazului, prin care redăm competența autorităților locale de a înființa distribuții de gaz, și Legea offshore, prin care am asigurat banii necesari pentru finanțarea acestor investiții din taxele încasate de statul român din exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră”, a mai spus ministrul Ion Ștefan.

În acest fel, racordarea la gazele naturale nu ar mai fi un vis interzis sătenilor, ci va putea deveni o realitate demnă de un trai civilizat, așa cum este firesc într-o societate europeană a secolului XXI.
Proiectul de racordare la gazele naturale în mediul rural reprezintă încă o dovadă clară de preocupare a guvernului liberal față de confortul și bunăstarea românilor.

Alina Meclea, purtător de cuvânt PNL Giurgiu

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *