Printr-un comunicat de presă DSP Giurgiu informează că șefa instituției a fost depistată pozitiv cu coronavirus după ce a fost testată la cerere deoarece prezenta simptome specifice. Încă nu au fost stabiliți toți contacții direcți ai șefei DSP și nici conjunctura în care a contactat boala, ancheta epidemiologică fiind în desfășurare, însă este stabilit deocamdată că prefectul de Giurgiu nu face parte dintre contacții direcți. Capacitatea operațională a DSP Giurgiu nu este afectată. Mai jos puteți citi comunicatul DSP Giurgiu.
„Ca urmare a confirmării pozitive cu virusul SARS-COV-2 a doamnei director a Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, în data de 29.07.2020, facem următoarele precizări:
- doamna director a fost testată în data de 29.07.2020, la cererea dumneaei, după ce a prezentat o parte din simptomatologia bolii (durere în gât);
- doamna director nu a fost contact direct cu nicio persoană confirmată pozitiv cu virusul SARS-COV-2; nu se cunosc împrejurările în care domnia sa s-a infectat;
- ancheta epidemiologică este în desfășurare; vă vom face cunoscute rezultatele acesteia când va fi finalizată; toți contacții direcți care vor rezulta din anchetă vor fi plasați în carantină la domiciliu, conform legii;
- în prezent doamna director este internată iar starea sa de sănătate este una bună;
- pentru ca activitatea (capacitatea operațională) a DSP Giurgiu să nu fie periclitată, au fost detașate aici aproximativ 30 de cadre medicale de la cabinetele școlare din municipiul Giurgiu;
- doamna director a DSP Giurgiu nu a fost prezentă fizic la sediul Instituției Prefectului Județul Giurgiu, în condițiile în care toate ședințele cu doamna prefect s-au desfășurat exclusiv în sistem online.”